Acasă, în București
și o varză indiană
Sâmbătă dimineață, București, și un soare atât de puternic că nu mi-am putut privi în ochi vecinii strânși la scara blocului când le-am dat bună dimineața. Am ieșit din casă pe la 10 am pentru niște plăceri urbane.
- Unde te duci, tată, așa devreme? era să nu te recunosc. M-a întrebat același vecin care mi-a propus să mă căsătoresc cu fiul lui care-i comisar la Secția 4. Băiat bun fi-su, conform descrierii, dar și vecinu că s-a gândit la mine.
- De la ochelari, poate. Mă duc să beau o cafea și apoi pe la piață, vine mama în vizită și cred că ar mânca o varză.
- Nu de la ochelari, te-ai îmbrăcat altfel.
M-am uitat curioasă pe sub ochelari cum sunt îmbracată și din întoarcere i-am trimis o bezea. Nu era nimic altfel, doar trench-ul lung de toamnă, scos dintre săculeții de levănțică. Sigur și fi-su are o haină asemănătoare de comisar.
Liniște în oraș. Calea Victoriei goală, am tras niște poze pe film, alb-negru și eram convinsă că voi obține niște imagini ca cele din perioada interbelică. M-am oprit la C22 să beau o cafea și să termin cartea Anei Blandiana - Soră lume. La întoarcere, spre piața Matache, am decis să încerc un traseu nou. Orașul in continuare gol, când am trecut Știrbei Vodă spre Luterană, în dreapta se vedea frumos Ateneul și m-am oprit în mijlocul drumului să fac o poză. În aceeași intersecție, poliția. Semaforul roșu pentru pietoni și verde pentru mașini undeva în apropiere că dintr-o dată am auzit claxoane și domnii polițiști erau lângă mine. Mi-au comunicat cu un aer lejer, de sâmbătă că-mi confiscă aparatul dacă nu respect regulile de ciculație. Eu, mi-am încordat gropițele și i-am rugat să n-o facă că e primit de la tatăl meu și am pronunțat numele comisarului de la Secția 4. Mi-au zâmbit și au plecat. Se pune că am dat șpagă?
Am mers mai departe pe Berthelot, am făcut dreapta pe lângă Casa Radio, străzile Temișana și Transilvania erau noutăți pentru mine. Am admirat arhitecturi, m-am uitat în curțile oamenilor, am citit ce scrie pe toți pereții și am ieșit în Berzei să o traversez. Mă oprește un tânăr, la braț cu mama lui și mă întreabă extrem de politicos dacă-s din București. Răspund nonșalant că da. Îmi cere recomandări de restaurante în zonă, le-am propus Beijing Garden, le-a surâs ideea, ne-am despărțit zâmbind. Am zis că sunt din București și chiar așa mă simt.
Când am venit să dau admiterea la facultate, urma să mă rătăcesc a doua ora, într-o lume în care nu aveam internet pe telefon. Am luat 133 de la Gara de Nord, convinsă că Dacia e paralelă cu Magheru și crezând că, dacă cobor la Piața Spaniei și o iau pe o străduță mă scoate la Universitate. Timpul se scurgea și harta din mintea mea dădea erori. Am cerut indicații pe stradă unei doamne care s-a prins că-s într-o situație de criză, m-a urcat la ea în mașină și m-a lăsat pe Edgar Quinet. Așa am intrat la facultate.
Prima oară m-am rătăcit pe la 15 ani. Am venit pentru un meci de baschet în deplasare cu CSS Ploiești, la Arenele BNR. Planul era să rămân la mătuși-mea câteva zile să-mi cumpere haine de la Sir și pentru alte pofte. După meci, echipa s-a întors la Ploiești, eu am declarat că merg la o rudă care locuiește în apropiere, dar habar n-aveam unde sunt. După ce am străbătut câteva bulevarde cu gura căscată și mi-am dat seamă că nu ajung la destinație, m-am urcat într-un taxi, știind că lucrează la un magazin alimentar în intersecție la Lujerului. Am ajuns la o femeie disperată că nu m-a găsit la Arenele BNR, cum se pare că era învoiala. Mi-a cumpărat niște blugi evazați și albumul cu fotbaliști, de la Mondiale 2002, din Korea și Japonia.
În București mereu timpul și spațiul s-au măsurat diferit față de la Ploiești. Acum timpul se consumă și se simte de parcă sunt tester într-o fabrică de clepsidre, iar spațiul e ca un calcul la matematică, mereu trebuie să aflu o necunoscută. Dar chiar sunt acasă. O casă de unde uneori vreau să fug, alteori abia aștept să mă întorc. O casă unde mi s-au deschis răni facute în cealaltă casă, pe care le-am închis sau le cos tacticos că lucrez pe carne vie. E orașul martor la cum am prins contur de femeie, îmi știe secretele, neajunsurile și dorințele. Aici am descoperit cine sunt, prin fiecare părticică a orașului pe care am experimentat-o și pe care încă nu. Aici am scăpat lucruri din Control, mi-a căzut un ceas de la mână odată și tot aici mă adun în fiecare zi.
Urma să vină mama acasă la mine, știam care îi este slăbiciunea: o vărzică călită. În Italia rurală, în bucătăria mediteraneană care i-a intrat sub piele, nu i se pare potrivit să mănânce varză călită, suține că n-are același gust. Doar că mâncarea asta m-a chinuit mult în copilărie și de mult căutam o soluție salvatoare. Iată, că mi-a căzut în mâini o carte de rețete indiene și i-am pregătit mamei o varză în stil indian.
Varză cu mazăre
Ingrediente:
o lingură ulei;
2 frunze de dafin;
1/4 semințe de chimen;
500 gr varză tocată. Profitați acum că e nouă, aromată și moale;
1/2 linguriță turmeric;
1/4 pudră de chilli;
1 linguiță pudră de chimen;
1 linguriță pudră de coriandru;
două roșii;
100 gr mazăre;
sare;
1/4 zahăr;
Să pregătim masa:
Într-o oală din fontă (merge și în wok) am pus frunzele de dafin și semințele de chimen să sfârâie câteva secunde. Am adăugat varza și am amestecat 2-3 minute, apoi pudra de turmeric, chilli, chimen, coriandru, sarea, zahărul și roșiile tocate. Am amestecat din nou, să colorez vărzica și să o cufund în arome. Am dat focul la minim, am acoperit-o pentru o găteală de 15 minute. Apoi, am adăugat mazărea (eu aveam la congelator, pusă din vară), dar conserva poate fi sfântă în cazul ăsta. Le-am lăsat împreună încă vreo 10-15 min, amestecând din când în când. Apoi, am îndepărtat capacul și am mai gătit până s-a evaporat tot lichidul. Foarte ușor și rapid de făcut. Hrănitor și plin de arome.
Am mers cu mama la NOOD pentru desert. Au niște tarte delicioase, fără zahăr adăugat, unele vegane. Noi am încercat tarta cu matcha, fistic și apă de trandafir și pe cea cu ciocolată și unt de arahide. Pe lângă gustul delicios, aș vrea să apreciez că tacâmurile puse la dispoziție sunt furculițe mici, pentru desert. În sfârșit s-a făcut dreptate-n lumea tartelor!
Fac și bagels la cerere, cu bagel de la Blitznroll, somon, brânză de capră și rucola.
Pe curând!