De multe ori mi-am spus că ar fi trebuit să fiu o dansatoare profesionistă. Le-am spus și altora. A fost nevoie de ceva timp până să afirm asta. Toul a început pe holul lung, din apartamentul de la Ploiești, în fața oglinzii. Îmi puneam o bluză cu mânecă lungă pe cap, mânecile le strângeam în jurul capului, bluza îmi cădea pe spate și părea că am părul lung. Trăgeam draperiile care despărțeau cele două holuri și care mă fereau de ochii privitori din sufragerie, mormăiam și dansam. Nu-mi plăcea să fiu privită, mă simțeam stingheră și dezbrăcată.
Apoi, au apărut în viața mea bairamele de apartament și discotecile cu lumină fosforescentă. Mă legănam de pe un picior pe altul și încercam să nu fac eye contact cu nimeni necunoscut și să nu atrag atenția, ca nu cumva să vină cineva să mă invite la dans pentru că asta ar fi presupus socializare și intimitate și nu eram foarte pricepută la niciuna dintre ele. Dansam în grupul meu de doi, trei oameni, unde mă simțeam în siguranță.
La un moment dat mi-am dat seama că alcoolul înlătură orice inhibiție și s-a produs dezlănțuirea, nu mă mai simțeam prizonieră în propriul corp. Am început să dansez dimineața când mă trezeam, prin cămin, în apartamentele pe care le împărțeam cu prieteni de-ai mei, cu iubiții mei stângaci, cu prietenele mele la club, la clase de aerobic, cu coregrafie. Dacă aveam poftă să dansez, dansam. Așa mi-am dat seama că dansul este despre a trăi sincer și fervent.
Acum simt dansul ca pe un bilețel de dragoste pe care mi-l trimite muzica. Zâmbesc, mă emoționez și mă las dusă de val. Corpul meu e într-un moment magic și are opțiuni infinite de mișcare. Uneori îmi place să închid ochii, să mă pierd pe ritmul muzicii, nu-mi pasă dacă-s singură pe ringul de dans sau cu mulți oameni în jur la club, la festival sau la o nuntă, e un moment special pe care nu vreau să-l ratez.
Să vă zic ce am pățit în vară. Am participat la ziua unui prieten, unde am dansat ore întregi singură pentru că ceilalți invitați erau angrenați în tot felul de alte activități, pregăteau masa, socializau, mai veneau la dans, plecau sau pur și simplu erau obosiți, însă corpul meu atunci a simțit că are o poveste de spus și știm cu toții că nu e ușor să ne spunem povestea, așa că am îmbrățișat momentul. Te încurajez și pe tine să-ți spui povestea sub orice formă simți, vei contribui la biblioteca de povești a lumii. La finalul petrecerii, m-am autodeclarat cea mai bună dansatoare și i-am sugerat sărbătoritului că merit un premiu, iar el m-a asigurat că la anul îmi va da o medalie.
Și pentru că uneori poveștile oamenilor se aseamănă, apare conexiunea. Pe Alexandra, o prietenă d-ale mele, am cunoscut-o la dans. Ne întâlneam random în ring și aveam același limbaj al corpului, abia știam cum o cheamă dar speram să dau de ea la fiecare petrecere. Prietenia a fost inevitabilă. De-a lungul relației noastre am consumat multe kcal împreună, așa că în lockdown am decis să locuim împreună, măcar să ne asigurăm de o alimentație potrivită într-o perioadă în care înțelesul cuvântului siguranță se pierdea în ceața lunii martie a anului șters din evidențele populației. Am facut mult sport, am gătit și am dansat. Așa a apărut această lasagna veggie, pe care am refăcut-o acum.
Mai întâi, aș vrea să aduc în față unul dintre ingredientele acestui preparat, să-l laud și să vorbesc despre el cum nu face nimeni cu noi prin viață.
Mangold, hai în față!
Mangold (swiss chard) este această verdeață absolut superbă! Recunosc, uneori pun foarte mult preț pe aspectul fizic. Poate să creeze impresia că e din familia spanacului, dar nu e. E rudă cu sfecla, de aici culorile rubinii. Are frunze mari, cărnoase, fragede, de un verde intens sau mov și tulpini groase și crocante. Are o aromă puternică, un pic amară. Își face apariția cu tulpini și coaste colorate diferit, unele sunt albe, altele aurii, portocalii, altele sunt roșii, formând chiar și culorile curcubeului. Da, știu, cum poți să arăți așa de bine?! Îl găsiți în piață la Obor.
Veggie lasagna
Ingrediente:
2 lg ulei de măsline;
3 căței de usturoi zdrobiți și mărunțiți;
600 gr roșii tocate. De data asta am folosit 600 ml pastă de tomate cumpărată de la o bunică, din piață. Dacă folosiți roșii, adăugați o lg pastă de tomate;
1/2 lgț zahăr brun;
90 ml apă;
sare, piper;
600 gr mangold, spălat și tocat grosier;
600 gr spanac, spălat și tocat grosier;
2 lgț chimen;
o mână de pătrunjel tocat;
o mână de mărar;
un pachet foi de lasagna. De data asta am folosit fără gluten, de la Sacher;
150 gr brânză de Horezu;
150 gr gruyere. De data asta am folosit brânză vegană de la Violife;
60 gr alune de pădure tocate;
Pașii de dans sunt următorii:
Am sotat usturoiul într-o lingură de ulei, la foc mediu, am adăugat pasta de tomate, zahărul și sarea, 90 de ml de apă și am gătit la foc mediu pentru 10 minute sau până încep să sară stropi roșii pe plită și în jurul ei. Am oprit focul și am dat deoparte.
Într-o altă cratiță am incins un pic de ulei și am adăugat câtă verdeată a încăput, sare și am sotat 2 minute, când s-a mai făcut loc am mai adugat din verdeață. Am amestecat și am repetat până am epuizat verdeața și pănă s-a înmuiat, cam 10 min, la foc mic. Am adăugat chimenul și piperul, am acoperit cu un capac și am mai gătit 5 minute. Apoi, am stins focul, am adăugat pătrunjel și sare după gust.
Am uns o tavă de 35cm x 25cm cu puțin ulei de măsline, am pregătit baza din foi de lasagna, am pus sos de roșii, amestec verde, felii de brânză Violife și am repetat în funcție de cantități. La ultimul strat am adăugat brânza de Horezu și mărar. Pe deasupra ultimelor foi de lasagna am presărat alune de pădure. Cam bun!
Aș vrea să vă mai aduc la cunoștință existența magazinului Euronuts, exclusiv cu produse indiene, tot în piața Obor, deasupra tarabelor. Mi-am luat mango murat, ulei de muștar, ulei de migdale, linte verde, lapte de cocos, garam masala și black-eyed peas pentru o rețetă viitoare. Au multe produse și magazinașul chiar pare rupt dintr-un colț de piață, din India, iar pe pagina noastră de Instagram mai postez uneori și alte rețete decât cele din newsletter.
Pe curând!
Frumos si luuuung,prea lung.Ce m-a determinat sa citesc pina la capat e ca la un moment dat era scris ca alcoolul dezinhiba si pe urma cum inca de dimineata dansai pe holuri si am zis,wow ,se incepea ziua cu o palinca nu cafea!Mereu mi s a parut foarte frumoasa ziua inceputa cu o tarie!
Frumoasa reteta! 😆🤣