Înăuntru ai tot ce-ți trebuie

Crăciun fericit!

Mereu mă gândesc la rețeta aproape perfectă. Sau cel puțin în ultimii ani. De fiecare dată vreau să fie mai bun, mai bine. Mereu caut ceva nou, ceva special, ceva să impresioneze, să mă impresioneze, caut mereu ingredientul vedetă.

Anul trecut, am participat la un workshop depre emoții, la propunerea Ancăi. Anca avea exercițiul ăsta, să-și cunoască simțirile, le zicea și pe nume.

Imaginea cu mine în fața unor oameni necunoscuți, vorbindu-le despre emoțiile mele, se simțea ca o cărămidă pe piept, pusă pe lat, mă apăsa așa de tare că-mi simțeam sânii grei în interiorul corpului. N-am zis la nimeni. Mi-era teamă că dacă le recunosc, le dau viață și eu iau viața în serios. Mă rog.

La un moment dat trebuia să numim o emoție care ne definește, una pozitivă. Ei bine, pe lângă că eu nu m-am oprit de prea multe ori să văd din ce-s făcută, ingrediente, cantități, aromă specială sau valori nutriționale, se mai uitau și câteva perechi de ochi la mine curioase să mă guste. Am zis: entuziasmul. Cu cât vorbeam despre el, cu atât îl simțeam, ca atunci când trebuie să toc coriandru doar pentru ornat o farfurie, dar mă învăluie aroma și mă hotărăsc să toc toată legătura. Presar în farfurie cât pot ține între vârfurile Sfintei Treimi, pentru poză, apoi adaug și restul pentru conexiunea divină.

Aș putea să fiu reclamă la entuziasm, nu alta. Textul ăsta e scris din entuziasm, în avion. Ultimele surse vin din antrenamentele de kickboxing la care merg de două luni, de la un inel pe care mi l-am făcut cadou de Crăciun și care reproduce o îmbrățișare, două brațe care se încolăcesc pe degetul meu și de la cartea The food mood connection scrisă de dr. Uma Naidoo.

Entuziasmul cred că e o alegere, pe care am făcut-o demult, e ca atunci când descoperi un ingredient, îl adori din prima secundă, consumi obsesiv, în timp ce altele n-au nicio șansă și tu rămâi în umbra diversității.

Știți cum e dacă n-ai o alimentație echilibrată, descoperi un deficit. Altă muncă, implicare și combinația potrivită de vitamine nu e simplu de găsit, că multe au zahăr sau tot felul de alte rele.

Deci, e cu dus și întors ca biletele de avion pentru o vacanță. Pleci la drum entuziasmat și cu mult elan, te întorci satisfăcut, încărcat, dar nu și plin, mereu e ceva gol. Un gol care pare să nu se umple niciodată și te intrebi, ce dracu se întâmplă, așa o să fie mereu?

Ce vreau să zic e că avem multe ingrediente în noi pe care să le accesăm, poate că individual nu au gust bun, dar în combinație cu altele le punem în valoare.

Viața poate fi privită ca un frigider de care zici ca-i gol, dar dacă-l deschizi încropești de o masă, chiar dacă nu e din ingredientele tale preferate sau ca un stomac plin, căruia în fața unui meniu delicios îi e mereu foame.

Nu am pregătit nicio rețeta pentru azi, doar mi-am imaginat viața ca pe o rețeta. N-am definitivat lista de ingrediente necesare pentru viața plină/ bună/ desăvârșită, știu doar că se recomandă consumul fără exces de sare și zahăr și că rețeta perfectă se crează din aproape in aproape, după mai multe încercări și experiențe.

Eu si Anca vă dorim sărbători pline de preparate bune, momente pline de entuziasm și goluri în lista de dorințe împlinite ca să aveți ce umple la anul!

Sărbători fericite!