M-am plimbat printre niște gânduri, erau ori mai mici, ori mai mari și în funcție de mărimea lor, ceva-mi era intens sau diluat în corp. Posibil să fi contribuit la starea asta și băutura fermentată din paharul din care tot beam de câteva ore. Era cu alcool. Mi-a dat tata o sticlă când ne-am văzut de Paște, a specificat că e ultima produsă în 2020.
Unul dintre gândurile mici s-a transformat în cântec și ușor, ușor în dans. M-am legănat de pe un picior pe altul, mi-am urmărit mișcările în oglindă, aveam tot zâmbetul pe față, eram agățată în imaginație.
Mirosea a pizza de îndrăgostiți. Prima dată am simțit mirosul ăsta când s-a îndrăgostit o prietenă d-ale mele și printre puținele feluri de mâncare pe care le pregătea, era pizza la congelator. Tânjesc să fiu amorezată…
Îmi dau seama că m-am rătăcit în gânduri și incerc să-mi amintesc ce mai aveam de facut, mereu e și altceva de făcut. Ah, să mă uit la ceas, am pierdut noțiunea timpului și trebuie să ajung la sală, altfel o să fiu penalizată. E târziu.
La sală am primit printre cele mai frumoase complimente. A întrebat antrenorul dacă nu cumva am intrat eu în sală că a început să miroasă a prăjituri. M-am simțit flatată.
Îmi place să cred că ăsta e semn de simplitate, că nu-mi trebuie prea mult să mă bucur. Ba mai mult mi-a luat-o entuziasmul razna de la zilele astea calde, de la planuri de vacanță și am băgat flori de soc în casă să fac socată, pentru prima dată.
Parfumul. Am stat un pic pe gânduri dacă să-l mai transform în suc sau să-l păstrez așa, doar să împrăștie mireasmă îmbietoare, era toată casa împarfumată.
Ingrediente:
o porție de flori de soc, adică am luat o punguță de la o bunicuță din piață, mi-a zis că e pentru 5L de socată;
150-200gr miere polifloră, n-am vrut-o foarte dulce;
5L apă plată;
două lămâi.
În doua borcane de 2800 ml, fiecare, am împărțit mierea, apoi socul, am stors câte o lămâie, pe care apoi am tăiat-o în bucăți și am adăugat-o în borcan. Am închis bine borcanele și le-am dus într-un loc ferit de soare. Le-am admirat timp de trei zile, în fiecare zi. Apoi, “am tras” băutura în sticle de 1L.
Rezultatul: am turnat culoarea verii într-un pahar, gust aromat, nu foarte dulce, fresh și un pic pișcăcios.
Cheers!