Perle mov și alte plăceri

Printre ele, o prăjitură cu afine

Am avut de curând niște timp pentru imaginația mea.

Am pornit de la întrebarea Ancăi pusă la cățiva oameni strânși în jurul unor shoturi care-i vârsta preferată, unde ai fi vrut să te oprești? Unul 33, Anca 30, eu acum, la ceilalți nu mai țin minte că am mai dat un shot care m-a făcut să uit. Dar n-am zăbovit mult aici, am preferat să mă duc într-o direcție plauzibilă și m-am întrebat ce ar putea fi marcant pentru următoarea mea aniversare importantă. Mi-am imaginat cum se hotărăște Anca să intervieveze (plăcerea ei să pună întrebări) câțiva oameni care mă cunosc, punându-le o întrebare simplă ce crezi că-i place Corinei? La final ea face un video, eu sunt emoționată. Doar că aici s-a blocat un pic imaginația, n-aș fi vrut răspunsuri simple precum să dansez, să gătesc, să mă dau cu placa, voiam ceva meaningful. Vă zic eu acum în caz că vă întreabă Anca!

Macarale pentru toată impetuozitatea pe care o au, dar și pentru aerul lejer cu care mută munții de greutate și pentru contribuția la baza a ceea ce vor fi noi orânduiri. Sunt într-un proces continuu de creație…măcar(e)le.

Turbinele eoliene, acrobații (cum îmi place să-i numesc) gigantici, plini de energie, care iau vântul în piept și crează un spectacol al mișcărilor din puterea lui.

Să merg cu autobuzul, unde mă conectez la povești simple sau mă așez pe un scaun la geam de unde mă deconectez de la lume și mi se liniștesc gândurile. În bus mă visez altfel de fiecare dată și-mi spun ce nu-mi spun niciodată. În bus sunt invizibilă.

Perlele mov. Afinele. Când am văzut prima dată My blueberry nights , în 2007, aveam 20 de ani și pentru mine Jude Law era chipeș, nu frumos, iar conceptul de plăcintă rotundă cu afine nu exista. Eram tot la plăcinta cu mere/brânză/dovleac în forma tăvii de cuptor. Iar fructele de consum erau limitate la opțiunile clasice. Fructele de pădure acum 15 ani erau doar pentru oamenii de la munte, în perspectiva mea. La momentul ăla nici nu înțelegeam cuvântul blueberry, engleza mea încă nu-l asimilase. Debusolant.

Noroc că în perioada aia dădeam târcoale la ușa emancipării. Mă pregăteam de prima vizită la maică-mea în Italia și prima călătorie în afara țării. Și zic călătorie ca să încerc să surprind într-un singur cuvânt tot ce a însemnat experiența aia pentru mine, dar o să revin cu detalii despre povestea asta cu altă ocazie.

Ce vreau să zic este că în acea călătorie, Gloria, vecina mamei, referindu-se la afine mi-a mărturisit că-s perlele ei preferate. N-am înțeles. Dar am simțit. În zilele ce au urmat am mâncat afine proaspete, de cultură, înghețată de afine și tartă cu afine. Nici nu eram pregătită să vorbesc despre asta, nu știam ce cuvinte să folosesc.

Îmi place cum țâșnește în gură lichidul din ele. Suculente, gust dulce, foarte puțin acrișor, delicate la atingere. Am mai observat că le simt diferit gustul în funcție de starea de spirit, de momentul zilei în care le mânânc sau de senzația de foame pe care o am, dar de fiecare dată le ador. Așadar, am pregătit o prăjitură cu afine.

Prăjitură cu afine și lapte de cocos condensat

Ingrediente

• 150 g unt clarifiat la temperatura camerei;

• 100 g melasă zahăr brun;

• 2 ouă mari;

• coaja de la o lămâie;

• o linguriță extract de migdale;

• 50 gr mix făină fără gluten;

• 50 gr mălai măcinat fin;

• 1, 1/2 linguriță praf de copt;

• 100 gr făină migdale;

• 125 ml lapte de migdale;

• o conservă lapte de cocos condensat ;

Mod de preparare:

Am pornit cuptorul la 200 de grade. Am uns cu unt tava, zestre de la mama, care are cam 20-23 cm și am pus un strat generos de afine, cam două rânduri. Am amestecat cu puterea mixerului, untul și zahărul până am obținut o compoziție ușoară și până a început să miroasă a caramel de la melasa din zahăr brun. Îmi pare o aromă royală. Am încorporat oule, bătute ușor, treptat, apoi coaja de lămâie și extractul de migdale.

Separat, am amestecat toate ingredientele uscate și le-am încorporat gradual în cele umede, adăugând treptat și laptele. Am obținut o compoziție cremoasă și lichidă, aerată cumva. Am turnat compoziția peste afine cu o lingură și am copt vreo 50 de min.

Am scos prăjitura din cuptor și am lăsat-o să se răcească bine de tot, preferabil peste noapte, am pus o farfurie capac tăvii și am răsturnat prăjitura. Am bătut cu mixerul laptele de cocos condensat, apoi l-am întins uniform peste prăji. (a)Fin.

Am făcut și un reel, îl găsiți pe pagina noastră de instagram

La rubrica de Recomandări vreau să mărturisesc că am o noua pizza preferată, de la Centrale. Mi-am luat Diavola, care are salam cât trebuie de picant pe ea, în plus gustul mi-a fost surprins de măslinele verzi. E mișto că poți lua o jumate de pizza, în caz că nu ți-e foarte foame sau doua jumătăți diferite pentru diversitate. Au și Estrella Damm, care mie îmi trezește amintiri cu toate emoțiile românești pe care le-am avut în vacanțele din Barcelona.

O găsiți pe Calea Victoriei, unde bate inima orașului acum.

Am încercat și Rual, un bistro cu aprozar și bucătăria deschisă, care vine cu o propunere de preparate din care îți va fi dificil să alegi. Eu am mâncat supă de porumb și Bao Buns cu jackfruit. De mult urmăream locul potrivit în care să încerc înlocuitorul de cărniță. Delicios!

Pe data viitoare!