Sfânta masă
cu gnocchi din sfeclă, sos de portocală și salvie
Cu cât explorez mai mult zona gătitului și-mi dau voie să experimentez gusturi și arome, am nevoie și de un set-up potrivit în care să-mi pregătesc și să-mi savurez hrana. Vreau să arate bine mâncarea in farfurie și aranjatul mesei a devenit o preocupare, așa că adun tot felu’, de pretutindeni. Am început acum 10 ani, când m-am întors de pe Coasta Amalfitană cu două castronașe de lut și bucăți de gresie aduse de mare pe plaja Fiordului Furore, să construiesc un blat pentru o masă. Din Bruxelles am adus o lădiță de lemn în care să țin fructe și legume. În Florența am găsit într-o piață de vechituri furculițe pentru desert și atunci mi-am zis că lingurițele ar trebui interzise la desert și folosite doar pentru ceai. Perioada reducerilor o aștept pentru Zara Home și H&M Home, iar la magazinele second-hand găsesc cea mai mișto veselă, de cele mai multe ori produsă în UK. Calitate și roialitate! Pe maică-mea o rog să-mi aducă din târgurile italienești fețe de masă, am o colecție despre care mă poți întreba.
Așa am ajuns, de vreo două veri încoace, să car cu mine în excursii o față de masă pentru picnicuri ad-hoc sau pentru situații în care am o problemă cu aspectul mesei. Și uite-mă intrând în panică în ziua în care plecam la ultimul festival al verii că uitasem să spăl fața de masă de excursie, murdară de la ultima tură de Krapets. Problema era nu doar că nu-mi ajungea timpul, nu mai aveam nici detergent. Am găsit un fâs fâs pentru pete, dar am înrăutățit situația, așa am hotărât că e momentul să renunț la acest obicei apărut dintr-un soi de OCD. Și-am plecat!
Ajung în apartamentul inchiriat pentru 6 zile și după ce respir adânc de trei ori, dau să mă așez la o masă d-aia împletită, cu blat de geam. Îmi dau ochii peste cap și nu mă mai așez, mă îndrept săgeată spre bagaj și scot o cămașă colorată, XL, parte dintr-o ținută de festival și-o întind deasupra mesei. Fetele cu care eram, care abia mă cunoșteau (legătura noastră, o prietenă comună ajungea a doua zi), au părut încurcate. Mă întreabă una dintre ele ți-e foame? Răspund cu altă întrebare care e cea mai importantă masă pentru voi?
Și-ncepe o dezbatere, eu argumentez importanța micului dejun cu aceleași argumente pe care le-am primit de la un domn nutriționist, într-un fel în care puteam să fiu confundată cu un medic de familie. Proteine + grăsimi bune + fibre, în jurul lor am construit. De fapt, făceam reclamă la micul dejun pentru cât îl iubesc eu. Mă culc ca să mă trezesc dimineața pentru el, e boostul de fericire si energie.
Mulți ani, prima masa a zilei era prânzul pentru că mă culcam mult prea aproape de dimineață și în conditiile acelea mai mult decât o plăcere, masa de prânz era o necesitate. Pauza de la corporație, nimic fancy, cu opțiuni limitate. Acum prânzul e mare provocare în weekend, când îmi gătesc ideile.
Cina nu mai e de mult o masă de bază, am transformat-o într-un soi de snack, după o adolescență în care cinam trecut de 10 seara, după ce terminam antrenametele de baschet. Am venit la București și în cămin, la cină, se fuma narghilea cu țuică în loc de apă. Adevărata valoare o dau în vacanță, e modul ideal să închei experiența zilnică a călătoritului, hămesită și curioasă de gusturi.
De fapt, voiam să știu care-i masa lor preferată să o pregătesc eu. Venisem cu niște gnocchi la mine, pregătiți cu un week-end în urmă, de care am fost atât de încântată că am vrut să încerc să-i impresionez și pe alții. Îmi place să mă prezint oamenilor noi prin mâncarea pe care o fac.
Gnocchi din sfeclă, cu sos de portocală și salvie:
300 gr sfeclă fiartă;
2 cartofi medii fierți;
făină de orez;
2 linguri ulei de măsline;
sare, piper;
o lingură unt clarefiat;
doi căței de usturoi;
fulgi de peperoncino;
zeama de la o portocală zemoasă;
câteva frunze de salvie proaspătă.
Am fiert în apă cu sare sfecla și cartofii ca pentru piure. După ce s-au răcit, i-am zdrobit cu accesoriul de piure, am aduagat sare, piper, o lingură de ulei de măsline și făină de orez cât cuprinde până s-a format o cocă pe care am lasat-o să se odihnească vreo 30 de minute. Apoi, am împarțit-o în biluțe cam cât sa-mi încapă în pumn, pe care le-am întins ca și cum aș vrea sa fac niște coliere la baza gâtului, roz. Dar, am tăiat fiecare colier în bucăți de 2-3 cm ca de gnocchi, pe care i-am pus la fiert în apă clocotită. Când s-au ridicat la suprafață, i-am pescuit cu o paletă și i-am pus deoparte.
Într-o tigaie am încins lingura de ulei rămasă, lingura de unt clarefiat, usturoiul, și peperoncino, iar când a început usturoiul să împrăștie aromă, am adăugat zeama de portocală, două linguri din zeama în care au fiert gnocchi, frunzele de salvie și am amestecat. Apoi, am scăldat gnocchi în sos, amestecând cu grijă să nu-i sfredelesc. Aparent, pare că vei mânca niște bomboane roz. Dar odată ce înfigi furculița în doi gnocchi și îi pregătești de înfulecat, te izbesc aromele, apoi te încântă textura și te satisface gustul.
Abia așteptam să ajung la Recomandări. Am fost la Pippo’s ieri, un restaurant italienesc, pe str. Paris, pe care mi-am propus de mult să-l încerc. Arată ca un ristorante, are grădină interioară și cele mai gustoase spaghete cu fructe de mare, gătite chiar de Pippo. Am încercat și risotto cu hribi, și tortul casei. Absolut delicios!
Sfânta masă a fost prânzul.