Timp. Celebrez faptul că nu am timp. Îmi pun mereu reminder-ul asta. Și nu mă copleșește deloc. Pentru că mereu când mă simt prinsă sub plapuma de gânduri sau în contexte în care nu simt că mi-e locul, le trec prin testul întrebării: am timp pentru asta? Răspunsul e des nu. Nu am timp să îmi fie frică, n-am timp să dau curs conversațiilor care nu-mi fac cinste, n-am timp să cred că nu o sa devin îndeajuns de bună. La scris, la iubit, la job, la oameni, la squash. Timp am pentru blândețe și pentru respect, pentru leneveală și pentru întrebări, am timp să mestec lent, să plâng, să fiu, să țin oameni de mână.
Oameni. Oameni care cântă, care danseză și mănâncă. Oameni care sunt departe, dar care te țin în brațe, oameni pe care i-ai iubit, dar care nu te-au iubit, oameni de care ți-e dor și oameni cărora le lipsești, oameni care nu au putut fi înlocuiți și oameni care te-au înlocuit, oameni buni, cu mâini frumoase. Oameni care se simt ca lumânările Liniște sau ca a beautiful day in the neighborhood. Oameni căutând și oameni confortabili. Oameni care se împletesc.
Relații. Am citit în Outliers o chestie care a rămas cu mine, despre accidentele aviatice. Avioanele se prăbușesc, de obicei, când se acumulează mai multe erori mici. De cele mai multe ori sunt erori de lucru în echipă sau de comunicare (sau ambele) mai degrabă, decât o defecțiune catastrofală. Dar eu m-am gândit la relații, nu la avioane (mna). Mi-am zis că așa se întâmplă și între oameni. O chestie mică, peste o chestie nespusă, peste firimituri în pat, ajung să cântărească mult și uite așa pică avionul. Și uite așa am devenit mini anxioasă gândindu-mă la siguranța poveștilor mele de dragoste. Apoi m-am gândit și altfel. Cum se prăbușesc, așa se și construiesc relații sănătoase. Că-s ele relații între parteneri sau relații de prietenie, pentru mine sunt toate relații de dragoste. Și se nasc din povești mărunte, din pasiuni comune pentru coriandru și din intenții bune și magie, toate puse cap la cap. Sărbătoresc prabușirea relațiilor mele care nu mai aveau pasageri încântați de călătorie. Ce bine că m-am îmbarcat în zboruri ale căror destinații nu le știu! Nici nu vreau să știu.
Te îmbrățișez, Corina, în săptămâna aniversării tale și mereu. Mulțumesc că ai decolat cu mine. Să nu îți fie frică să cazi și să te bucuri mereu de zbor. Ți-am pregătit un t.o.r.t. de cuvinte și o lumânare imaginară. Pune-ți o dorință! La mulți ani!
Mulțumesc, Anca, pentru t.o.r.t.! Anul ăsta am avut două.
M-am născut acum 35 de ani...pare o perioadă de timp la care te raportezi în cărțile de istorie, i-am zis Ancăi în drum spre Ohlala. S-a uitat la mine ca atunci când urmează să zică: “dă-mi mai multe detalii!” Asta a și zis și apoi a urmat o dezbatere lungă. Ne plac detaliile.
Cred că așa se simte când mergi cu TGV-ul. Mă uit pe geam și toate imaginile se schimbă repede, nu e timp să disting ceva, merg înainte și presupun ce urmează, destinația de pe bilet eu am ales-o.
Spre deosebire de primele aniversări, când voiam să cresc să-mi pot trăi dorințele, acum aș vrea să oprească cineva trenul să cobor, să rămân în stația asta, dar mersul trenurilor să-și urmeze cursul normal. Aș vrea doar să fiu. Omul care anunță sosirea trenului în gară și plecarea lui, fluturând în mână semnul.
La începutul carierei de impiegat aș fi fluturat doar într-o direcție, eram nerăbdătoare de ce urmează și convinsă că viața de adult are numai avantaje. Îmi sărbătoream ziua de naștere prin ochii colegilor de școală, prin prezența prietenilor de cartier, cu tortul pregătit de mama, cu ananas și nucă de cocos.
Apoi am început să-mi petrec ziua de naștere. Să-mi petrec nevoile, să-mi manifest anii. Eram mai mult decât ce fusesem până atunci, dar încă nu suficient din ce urmăream să mă transform. Alergam, făceam, construiam, trebuia să obțin. Să am ce n-am avut, să fiu ce n-am fost, să ofer ce n-am primit. Și să profit de ocaziile pe care n-o să le mai am. Voiam să petrec tot!
Acum, am tresărit la gândul verbului “a celebra”. Vreau să celebrez toată perioada anilor mei scursă până acum, să mă celebrez pe mine, de acum, momentul meu, prin ochii mei și atât. Să-mi celebrez respirația și simțurile. Dintr-o dată nu vreau să mai prezic viitorul, vreau să opresc goana din mine, să fie liniște.
Pentru așa moment somptuos, am celebrat adunarea unor ingrediente celebre într-un tort, din patru straturi, fără gluten și fără lactate. Primul tort pregătit de mine pentru mine.
Tort cu caramel și nucă de cocos1
Ingrediente pentru blat:
150g fulgi de cocos mărunțiți;
140g făină de orez;
120g amidon de cartofi;
60g făină de tapioca;
2 lingurițe jumate cu praf de copt;
1 linguriță bicarbonat de sodiu;
1 linguriță cu sare;
4 ouă la temperatura camerei;
200 gr melasă zahăr brun;
225 g ulei de cocos topit;
o conservă lapte de cocos (full fat);
2 linguri zeamă de lămâie;
coaja de la o lămâie rasă;
3 lingurițe extract de cocos.
Ingrediente pentru caramel:
400 gr lapte de cocos din conservă (full fat);
80 gr zahăr de cocos;
o lingură miso;
o lingură ulei de cocos;
o linguriță extract de vanilie.
Ingrediente pentru cremă:
250 gr unt vegan, nesărat, la temperatura camerei;
200 gr zahăr pudră;
2 linguri lapte de cocos;
2 lingurițe extract de vanilie.
Pentru blat, am folosit o formă de 20 cm, cu fundul detașabil. Am pornit cuptorul la 180 de grade și am făcut cald în bucătărie. Am amestecat ingredientele uscate: cocosul mărunțit, făinurile, amidonul, praful de copt, bicarbonatul și sarea, cu o lingură și le-am lăsat deoparte, să se bucure de cunoștință.
Într-un alt bol, am bătut ouăle, cu mixerul, am adăugat melasa de zahăr brun, laptele de cocos, uleiul de cocos topit, zeama și coaja de lămâie și extractul de cocos, încorporandu-le pe rând. Apoi, treptat, am adăugat amestecul uscat peste cel umed, până am obținut o pastă fină, de culoare brun deschis, cu aromă ce-mi creștea entuziasmul. Am pus în tava tapetată cu hârtie de copt jumătate din compoziție și am dat la cuptor 50-60 de minute, pănă trece testul cu scobitoarea. Eu am verificat și după 30 de minute cum se prezintă pentru că nu știam exact cum se comportă combinația de făinuri.
Între timp, într-o crăticioară mică, am pus ingredientele pentru caramel, pe rând, amestecând constant și le-am ținut la foc mic, clocotind cam 50 de min, până se îngroașă amestecul la consistența dorită. Oricum se mai îngroașă și după ce se răcește și își schimbă culoarea. Pentru mine caramelul a fost vedeta întregului proces de creare a tortului. Celebrez și caramelul.
După ce am copt și al doilea blat le-am lăsat să se răcească 3, 4 ore. Am tăiat fiecare blat în jumătate și m-am apucat de cremă.
Într-un bol am mixat untul, laptele de cosos și extractul de vanilie, la viteză aproape mare, până a devenit cremos și lucios și se formau moțuri puternice. Treptat, am adăugat zahărul pudră, am gustat constant din compoziție să mă asigur că se topește și că nu e prea dulce. Crema a devenit alb perlat până finalul procesului, tot cu moțuri.
Și am început să construiesc. Aș putea să fiu diriginte de șantier de construcții torturi. Un P+4, mic și cochet, cu finisaje reci, pentru un contrast de gusturi și texturi.
Peste primul strat de blat am întins caramel, apoi cremă, am mai adăugat un strat de blat, pe care l-am aplatizat un pic, să fixez primul etaj și am continuat pana la ultimul strat de blat, în aceeași manieră. Apoi, am îmbrăcat tot torul, doar cu cremă, cu lingura luam și cu cuțitul întindeam. Mi-a pus răbdarea la încercare, dar mi-a dat satisfacția creației. Am încheiat cu fulgi de migdale pe toată suprafața tortului. Apoi, l-am învârtit de câteva ori, să-i admir desăvârșirea.
Mai mult decât atât, pentru mine contează interiorul. Secțiunea! Blatul e un pic umed, dens, pătruns de caramel și completat de crema de unt care se topește în gură, iar la final o notă crunchy dată de fulgii de migdale.
FoodNote: Rețeta propusă e fără gluten și fără lactate de vacă. Dacă nu ai o problemă cu glutenul și toleranța la cazeina este în parametri normali, bineînțeles că poți folosi făina clasică și produse din lapte de vacă. Doar să țineți cont că glutenul este o proteină foarte elastică și textura aluatelor poate fi ușor diferită.